vineri, 7 august 2020
SOMN HIPNOTIC
somn hipnotic
aș vrea să-ți fiu
tu să îmi ieși în cale
cu sânii răzvrătiți și talia subțire
la numai două buze depărtare
eu nebunatic să îmi ies din fire
cu gândul posedat și foarte hotărât
să mă abat precum un uragan
să rup șiragul roșu de mărgean
ce cu trufie îți stăruie la gât
aș vrea să-ți fiu
tu să îmi ieși în cale
precum o oază celui din pustiu
la numai două buze depărtare
eu nebunatic cu vrere absolută
să te sărut prelung și furios
așa cum valul mării țărmul îl sărută
apoi să mă cobor ceva mai jos
la lupta despre care nimeni nu discută
aș vrea să-ți fiu
tu să îmi ieși în cale
precum beția pentru un narcotic
la numai două buze depărtare
eu nebunatic cu impuls erotic
să mistui leacul întru adorare
și-apoi să cad în somnul cel hipnotic
din care retrezit să fiu eliberat
de-anxietatea și furia ce m-au dominat
hipnoza – somnul ce mă deconspiră
cu adevărat
(ioan sabin pop)
SFIDAREA NEANTULUI
SFIDAREA NEANTULUI – Ioan Sabin Pop
Pereții neantului în continuu balans
au renunțat la uși și ferestre,
potrivnici să fie intrării unor poeme boeme
ce îndrăznesc să invite stele la dans.
„N-am să mai scriu poeme,
oricum neantul nu poartă de grijă
fericirii mele ascunsă în vers,
nici măcar unor licorni ezoterici
pedepsiți la uitare de amurguri amare,
ci numai și numai aștrilor sferici.”
– adesea mi-am zis.
Nu, nu vreau să fiu, vă spun neezitant,
jgheab la acoperiș de neant,
ori străjer la pereți în continuu balans,
ce refuză unor poeme și stele
să intre grațios pe ringul de dans.
Poate totuși mă răzgăndesc
și voi mai scrie poeme,
pe-alocuri serioase, pe-alocuri boeme,
pentru că încă iubesc
și oameni și pietre și mulțime de flori
și noapte și ziuă și cergi de ninsori.
Fericirea-ntre ziduri n-o-nchid,
pot singur de grijă să-i port,
de aceea neantule crud te desfid
și-ți strig cu glas răsunător,
precum se cuvine:
Neantule, sunt doar un biet călător,
dar mult, mult mai bogat decât tine!
AXIOLOGIA ZBORULUI ÎN DOI
axiologia zborului în doi
din punctul de vedere al unor bărbați
formele exterioare ale femeii
nu sânt decât ferestre deschise
spre lumea unor pasiuni latente
definite de axiologie ca valoare perenă
iar originea pură a femeii
ar avea ca element de bază
coasta lui adam ca o prelungire firească
a frumosului primordial masculin
la care o mână divină a adăugat
darul salvator și rar al fecundității
cu alte cuvinte iubind formele feminine
unii bărbați se adoră mai mult pe sine
uitând de sufletul femeii
când bărbatul scapă de labirintul fântânii
călăuzit de firul ariadnei îndrăgostite
spre a iubi frumusețea formelor feminine
deopotrivă cu prezența nerostită a sufletului ei
atunci doar atunci se cheamă ca a înțeles
cu adevarat axiologia zborului în doi
(ioan sabin pop)
ÎNTRE TARTAR ȘI CÂMPIILE ELIZEE
ÎNTRE TARTAR ȘI CÂMPIILE ELIZEE
de dimineață m-am trezit copil
și-am început să alerg după fluturi
de îndată ce florile au sorbit toată roua
înainte de prânz eram adolescent
cu roiuri de fluturi purtători de amor
și ritm tahicardic în piept
după prânz am devenit adult responsabil
am izgonit fluturii și-am efectuat testul IQ
pentru urcușul zorit pe scara ierarhică
pe la chindie am ajuns ,,homo politicus”
și am legiferat pentru fluturi interdicția
de a-și exercita dreptul la zborul în roi
pe la orele serii m-am trezit bunic preferat
cu nepoții pe genunchii senectuții
și cu fluturii albi roindu-mi la tâmple
ce va fi la miezul de noapte pot doar intui
toți fluturii vor fi negri prea negri
iar vârcolacii vor mânca luna pe îndelete
doamna de la Miezul Nopții în dans ritual
va duce poruncă lui Charon bătrânul luntraș
să treacă peste Acheron cu sufletul meu
...fi-va Tartarul ori Câmpiile Elizee locul sortit?!
(ioan sabin pop)
VRERE TÂRZIE
VRERE TÂRZIE
Aș vrea zile însorite
Fără nori grei de furtună
Și o viață, una nouă,
Aș vrea vise împletite,
În a dragostei cunună,
Cu mărgelele de rouă.
Aș vrea drum cu pantă lină
Pentru dorurile grele
Și la vamă cu scutire,
Aș vrea nopți cu lună plină,
Pe un cer brodat cu stele,
Și un veac de nemurire.
Da, vreau zile însorite,
Da, vreau drum cu pantă lină
Și un veac de nemurire.
Da, vreau vise împlinite,
Da, vreau nopți cu lună plină
Și cu stele felurite.
Vrerea mea, cea omenească,
Iart-o, Doamne, de-i prea mare
Și lipsită de pudoare,
Dar de-o fi să se-mplinească
Faci o faptă de-ndurare
Și din suflet sărbătoare.
(ioan sabin pop)
ÎMI FAC GRIJI
ÎMI FAC GRIJI
Când ochiul plânge
mai mult de-un suspin
Când pasărea cade
mai mult de un vis
Când dorul se frânge
mai mult de un chin
Când zilele-s fade
mai mult de-un plictis
aud în gând
aud rugând
aud deslușit
aud negreșit
pe cineva care
în deprimare
pare să vrea
la mine în suflet
să stea
îmi fac griji
pentru liniștea mea
(ioan sabin pop)
PLACEBO INFIRMAT
placebo infirmat
ca să-mi pot atenua durerile iubirii
am încercat să potolesc gâlceava gândului
așa că am urmat un tratament cu passiflora –
o plantă tropicală agățătoare
cu tulpină lemnoasă și flori albăstrii –
recomandată în terapiile de tip „placebo”
dar mintea mea surprinzător de abilă
a refuzat tratamentul fals și a galopat îmbufnată
pe cărările acelorași simptome greu de suportat
apoi constrâns de pretențiile unui orgoliu rănit
am apelat din superstiție și disperare
la statul în cap de trei ori pe zi
la purtarea unei brățări norocoase
și chiar a unei șosete roz în timpul somnului –
la gândul că voi fi fost deocheat de cineva –
dar mintea mea surprinzător de abilă
nu s-a lăsat păcălită și nu a gândit pozitiv nicidecum
poate boala să fie mai gravă decât o percep
poate inima să se fi coalizat cu mintea
ori poate trebuia mai întâi să dau foc
poemelor cu dedicație pe care imprudent
mi-am scrijelit numele sufletului îndelung primitor
acum nu reproșez nimic acestor medicamente
acum nu mai vreau decât să las durerea în pace
acum înțeleg că ea este zeița aurora
care deschide soarelui porțile dimineții
și mie bolnavului de iubire porțile poeziei
oricum placebo a fost infirmat
(ioan sabin pop)
ANOTIMP VULNERABIL
ANOTIMP VULNERABIL – Ioan Sabin Pop
Pentru că viața mea se sperie de alb și de iarnă,
mi-am pus în suflet de-o nouă vară complice
în care sunt tânăr, temerar, și îndrăgostit
precum firul de iarbă îndrăgostit e de lut și de cer.
Pentru că totuși e prea devreme pentru tăcere,
dar prea târziu pentru a deveni adult responsabil,
am născocit un joc de-a viața și moartea
în care un trup răsculat înfruntă chiar decalogul.
Pentru că tocmai am evitat suspinul și plânsul,
ce rătăceau haotic, confuze, bulversând
persoana mea atât de puțin importantă,
am mai compus un poem fără iz de ambiguu.
Pentru că-mi este o sete cumplită de verde,
de iubirea ta păgână de dincolo de legi și tipare,
de atingerea-ți fierbinte fluturată pe trupu-mi,
îți voi cânta serenade cu lăutari tocmiți în Bizanț.
Pentru că sunt doar o virgulă întâmplătoare
în nesfârșitul și necuprinsul poem al planetei,
un alchimist rătăcit între Sine și sinele său,
mă voi reinventa flutur în grădina-ți cu maci.
Pentru că în visu-mi te cobori surâzând grațios,
alunecând pe o dulce felie de timp vertical,
dinspre verdele verii spre începutu-mi din urmă,
rămâm prizonier benevol al unui delir tendențios.
*
Pentru că albul mă sperie și e tot mai greu suportabil,
am poftă s-ating și să mușc din verdele crud și palpabil.
*
Iată, de ce... pentru că... albul e anotimp vulnerabil.
Cluj, iunie 2019
MĂ VOI PREFACE...
MĂ VOI PREFACE...
Mă voi preface mut
și voi lăsa doar poemele
să-ți deslușească întâmplările dorului.
Surd mă voi preface,
până când vorbele tale se vor încărca
de rodul albinelor culegătoare de polen.
Mă voi preface fruct
și voi astepta la margine de ani
gura ta flămândă să mă fericească.
Busuioc mă voi preface,
să mă poți lua și pune în păr,
aproape gândului tău cel împlinit.
Mă voi preface inimă,
să auzi tic-tacul fiecărei secunde
de eternitate pierdută în van.
Verb mă voi preface,
să-l poți conjuga necontenit
la timpul prezent și la cel viitor.
Mă voi preface noapte,
să mă destrami, spre înzorire,
cu felinarul de sub umărul stâng.
Dar, tu... iubeste-mă, nu te preface!
(ioan sabin pop)
GÂND TÂRZIU
GÂND TÂRZIU
Învins de multe și-adânci remușcări,
plec resemat, la cel ce eram,
să caut urma acelor visări
pierdute, pe când împlineam,
cu ochii de poet și suflet boem,
rostul chemării „Carpe diem”.
Nu știu dacă pe drumul cel lung,
de prea multe ispite brăzdat,
până la capătu-i o să ajung,
nici dacă filele rupte din suflet,
roțile timpului le-au spulberat.
Voi, dacă vreți, puteți să-ntrebați:
„Unde le cauți? De ce le mai vrei?
Vrem să știm. Suntem tare mirați”.
Răspunsu-i acesta, prietenii mei:
„De mine mi-e dor. De-acela uitat.
Azi, nu-mi mai trec pe răboj
galop de simțiri în câmpuri de maci,
nici vânători de năluci, cu gonaci.
Azi, biciuit de regret, am ales
eternitatea s-o-mpac, cât mai des”.
Așadar, mă-ntorc la suflet și-i spun:
„Du-mă-napoi! Tu, cel veșnic și bun,
ajută-mă-n drumu-mi. Un pic,
iar de-o fi să rămân ancorat
în trecut, nu-i nimic.Nu-i nimic”.
Prieteni, vă las două-trei remușcări,
o cheie și un vis, într-un plic,
o supă de nori și poemu-mi peltic.
Eu, plec la drum pe aripi de dor,
pe urma unor pierdute visări.
(ioan sabin pop)
POEM
POEM
De-aș ști că m-ai chema-ntr-o zi,
să-mi iei în brațe trupul, să mi-l frângi,
chiar de furtuna s-ar dezlănțui,
chiar de ar fi pericol să se prăvale stânci
și trupul meu firav să îl strivească,
inima-mi de veghe n-ar auzi decât
chemarea ta cea omenească.
Oare, tu știi, în lumea ta străină,
cât poate o femeie să iubească?
Oare tu știi că ființa ce suspină
mai poate pentru tine să zâmbească?
În miez de vară îți aștept chemarea,
să te iubesc năvalnic, cu patimă nebună,
precum marea îmbrățișează țărmul în furtună!
(ioan sabin pop)
ARUNCAREA ÎN VALURI
ARUNCAREA ÎN VALURI
Eu navigam spre tine pe marea poeziei,
În iulie de foc, cu vela-n vântul vieții,
Mă însoțeau amorul și oda bucuriei,
Topite în seninul din cerul dimineții.
Consoane și vocale mă alintau pe punte,
Chemându-mă în valul ce versuri înfiripă,
Și-o dulce nebunie mi se zbătea sub frunte,
Cătând să își ia zborul în fiecare clipă.
Urcau dinspre adâncuri metafore aldine,
Tălăzuind spre suflet și pletele-mi sărate
Un dor ardent, sihastru, ce mă chema la tine,
În lumea de poeme bătute-n nestemate.
Am luat în mâini buchetul de-alegorii sprințare,
În iulie de foc, cu zări diamantine,
M-am aruncat în valuri, cu nicio ezitare,
Și-n marea poeziei... te-am întâlnit pe tine.
Robinsonând în vară, pe valul poeziei,
Am deșteptat amorul... cu oda bucuriei.
(ioan sabin pop)
VICTORIA ȘARPELUI
VICTORIA ȘARPELUI
La început a fost Bărbatul,
fără îndoială,
dar Creatorul, plămădindu-l
la mare repezeală,
din lut prea moale, cu minte prea puțină,
și-a corectat greșeala și ideea
și a creat Femeia,
din coasta omului dintâie,
lăsându-l pe acesta să rămâie
cu ea, spre a-i fi mereu stăpână,
într-o grădină plină
de poame și lumină.
Se pare însă că Olarul, iată,
n-a frământat prea bine lutul,
că nici Bărbatul, nici Femeia,
n-au ascultat porunca dată!...
Și, de atunci, de la-nceputul
în care șarpele-a grăit,
spre-a ispiti nemuritorii
să guste fructul cel oprit,
și Eve, și Adami, spăsiți,
îngenuncheați de șerpii vieții,
se roagă zilnic, osteniți.
(ioan sabin pop)
IERI... ACUM
IERI... ACUM (basm pentru adulți)
Ieri -
te-am văzut trecând
spre nu știu unde
erai suavă și atrăgătoare
și-ndată toți fluturii
grădinii mele
au dispărut subit
iar florile au tresărit
întrebătoare
dar ai trecut de noi
ne-ndurătoare
și florile s-au ofilit
de supărare
și fluturii uitat-au
drumul înapoi
Acum -
sunt nevoit s-aștept
să treci din nou
și fără șovăire
să-mi scoți
toți fluturii din piept
ca inima-mi mințită
să nu mai bată
a iubire
(ioan sabin pop)
Foto: internet
DE VOM PĂSTRA...
DE VOM PĂSTRA ÎN INIMI
Când norii îndoielii pe cerul meu n-apun,
Speranța mea rămâne numai în credință.
Cu Dumnezeu minunile sunt cu putință,
Cu El din deznădejde și frică mă adun.
În viața noastră încercată de păcat
Vine o vreme când trupul cade-n neființă.
Cu Dumnezeu minunile sunt cu putință,
Cu El putem trăi în veci cu-adevărat.
Când orice întristare prea lungă ne-ar părea,
Când viața cea de fapte ne pare tot mai grea,
Când crucea ce ni-i dată o socotim povară;
O, Doamne, mai presus de toate, s-ar putea
Ca îndoielile și viața să nu doară,
De vom păstra în inimi doar strălucirea Ta.
(ioan sabin pop) - 6 august, 2013
SĂ BAȚI ÎNCET...
SĂ BAȚI ÎNCET... - Ioan Sabin Pop
Sa bați încet la ușă, dac-o mai fi să vii,
Sufletu-mi trist să nu te-audă, că-i păcat;
El mai visează încă și compune poezii,
Chiar de s-a resemnat atunci când ai plecat.
Intră și taci, să nu-i deștepți vreo amintire,
Prin semne doar să-mi spui ce cauți pe la noi
Și să-ți ascunzi tristețea mută din privire,
Să nu ne copleșească grija pe-amândoi.
De vei vedea portretul tău pe-o etajeră,
Înconjurat de cărți, privindu-ne cuminte,
Să știi că-i doar o amintire pasageră
Din vremea unor sentimente sfinte.
De încerca-vei însă în suflet să rămâi,
Am să-l întreb duios, precum e datul firii,
De vrea să se întoarcă la dragostea dintâi,
De poate înțelege lacrima iubirii.
Să bați încet la ușă, dac-o mai fi să vii,
Cu inima să bați, la ora regăsirii;
Redeșteptatul suflet să poată străluci
Și răspândi iertarea, în numele iubirii.
Să bați încet, că vechea ușă-i cu simțire...
Și când te-ntorci la noi, s-o faci doar din iubire!
Bistrița - Cluj, august, 2019
RUGĂCIUNE
RUGĂCIUNE - Ioan Sabin Pop
Preasfântă Născătoare în veci prealăudată,
Când sufletul ne doare și viața-i zbuciumată,
Când nerv, și os, și sânge, se tânguie în noi,
Când inima se frânge și geme sub nevoi,
Când toate-s asuprite de multele păcate,
Când drumuri rostuite se-opresc la jumătate,
Când dorul ostenește sporind dezamăgirea,
Când floarea se-ofilește trădându-și înflorirea,
Când dragostea se curmă în loc să se-mplinească,
Când visul cel din urmă e patria cerească,
Când îngerii ne lasă și nu ne pot păzi,
Când boala ne apasă și nu știm a muri:
Tu, Vrednică Stăpână, îndură-te spre noi
Și-ajută-ne degrabă la griji și la nevoi,
Cu har ne însoțește, ca Mamă a Iubirii,
Când moartea ne găsește la isprăvitul firii,
Așa cum altădată la vremuri de răscruce
Erai cu Fiul Tău - Cel răstignit pe cruce,
De chiar poporul Său!
Slăvită fii Fecioară și-n faptă și în gând!
Slăvită fii Fecioară și-n cer și pe pământ!
DESPRE CĂRȚI
DESPRE CĂRȚI
Motto: - ,,Cărţile mele, eu sunt.” – Anatole France
* Pentru mine cărțile au fost întotdeuna atele transparente trainice care mi-au sprijinit sufletul în momentele de restriște ori suferință fizică, un leac primit de la poeții și scriitorii pe care i-am ”sorbit” în decursul existenței mele.
* Cartea: este biruința rostirii asupra gândului, dăltuită în carnea filei albe.
* Cartea: este un permis de liberă trecere spre sfera sufletului și a imaginației în care scrie că poți călători în lumea visului, dar și în visul lumii, că poți să iubești și să fii iubit, fără nici un tribut plătit vieții, altul decât consolarea.
* Cartea: acel loc intim din inima noastră înconjurat de ziduri înalte, inaccesibile oricărui cățărător indiscret, unde ne refugiem adesea când lumea exterioară devine un loc banal, nefrecventabil, chiar primejdios.
* Oamenii se împart în două categorii: unii care citesc multe cărți și nu se plictisesc, alții care se plictisesc dacă citesc o carte, de teamă să nu-și încarce inutil memoria, câtă vreme există carduri cu memorie mai mare și hard-disk-uri performante la laptop-uri și telefoane celulare.
(ioan sabin pop)
TOTUL...
TOTUL...
Totul începe cu o privire -
tăinuitoare de doruri
și vise de iubire,
o cardiografie intuitivă
care încearcă
în limite-admisibile
să afle rapid
dacă jumătățile posibile
ar putea fi lesne
compatibile!
Totul sfârșește cu o privire -
înscrisă-n retina clipitei,
ce se pierde apoi
precum o urmă de pași
pe nisipul ispitei
luată de val ucigaș
și dusă tacit
departe în larg
acolo unde visele
mor la catarg!
Totul se numește... Hazard.
(ioan sabin pop)
ÎNTREBARE RETORICĂ
ÎNTREBARE RETORICĂ
Unde să fug pierdut de tine, oare?
Cerul s-a-nchis și nu mă mai primește,
Prea mult am fost în lumea-nșelătoare
A visului, și el acum mă pedepsește.
Am vrut să îți aduc la sufletu-ți durut
O inimă ce bate tinerește,
Să-ți fie loc de casă, hrană, așternut,
Să-ți fie rob supus ce te iubește.
N-ai primit-o, te-ai supus docilă fricii!
De-amar nici Luna nu mai strălucește,
Și-a izgonit din preajmă licuricii
Și nici Iubirea nu mă mai iubește.
Mă voi gândi la tine, uneori, în treacăt,
Când ciutele vor da de colțul ierbii,
Apoi, tăcut, pe inimă voi pune lacăt
Și mă voi pierde prin păduri, cu cerbii.
*
Unde să fug, pierdut de tine, oare,
Când eu cu mine, ne temem și ne doare!?
(ioan sabin pop)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)