vineri, 7 august 2020

SOMN HIPNOTIC

somn hipnotic aș vrea să-ți fiu tu să îmi ieși în cale cu sânii răzvrătiți și talia subțire la numai două buze depărtare eu nebunatic să îmi ies din fire cu gândul posedat și foarte hotărât să mă abat precum un uragan să rup șiragul roșu de mărgean ce cu trufie îți stăruie la gât aș vrea să-ți fiu tu să îmi ieși în cale precum o oază celui din pustiu la numai două buze depărtare eu nebunatic cu vrere absolută să te sărut prelung și furios așa cum valul mării țărmul îl sărută apoi să mă cobor ceva mai jos la lupta despre care nimeni nu discută aș vrea să-ți fiu tu să îmi ieși în cale precum beția pentru un narcotic la numai două buze depărtare eu nebunatic cu impuls erotic să mistui leacul întru adorare și-apoi să cad în somnul cel hipnotic din care retrezit să fiu eliberat de-anxietatea și furia ce m-au dominat hipnoza – somnul ce mă deconspiră cu adevărat (ioan sabin pop)

SFIDAREA NEANTULUI

SFIDAREA NEANTULUI – Ioan Sabin Pop Pereții neantului în continuu balans au renunțat la uși și ferestre, potrivnici să fie intrării unor poeme boeme ce îndrăznesc să invite stele la dans. „N-am să mai scriu poeme, oricum neantul nu poartă de grijă fericirii mele ascunsă în vers, nici măcar unor licorni ezoterici pedepsiți la uitare de amurguri amare, ci numai și numai aștrilor sferici.” – adesea mi-am zis. Nu, nu vreau să fiu, vă spun neezitant, jgheab la acoperiș de neant, ori străjer la pereți în continuu balans, ce refuză unor poeme și stele să intre grațios pe ringul de dans. Poate totuși mă răzgăndesc și voi mai scrie poeme, pe-alocuri serioase, pe-alocuri boeme, pentru că încă iubesc și oameni și pietre și mulțime de flori și noapte și ziuă și cergi de ninsori. Fericirea-ntre ziduri n-o-nchid, pot singur de grijă să-i port, de aceea neantule crud te desfid și-ți strig cu glas răsunător, precum se cuvine: Neantule, sunt doar un biet călător, dar mult, mult mai bogat decât tine!

AXIOLOGIA ZBORULUI ÎN DOI

axiologia zborului în doi din punctul de vedere al unor bărbați formele exterioare ale femeii nu sânt decât ferestre deschise spre lumea unor pasiuni latente definite de axiologie ca valoare perenă iar originea pură a femeii ar avea ca element de bază coasta lui adam ca o prelungire firească a frumosului primordial masculin la care o mână divină a adăugat darul salvator și rar al fecundității cu alte cuvinte iubind formele feminine unii bărbați se adoră mai mult pe sine uitând de sufletul femeii când bărbatul scapă de labirintul fântânii călăuzit de firul ariadnei îndrăgostite spre a iubi frumusețea formelor feminine deopotrivă cu prezența nerostită a sufletului ei atunci doar atunci se cheamă ca a înțeles cu adevarat axiologia zborului în doi (ioan sabin pop)

ÎNTRE TARTAR ȘI CÂMPIILE ELIZEE

ÎNTRE TARTAR ȘI CÂMPIILE ELIZEE de dimineață m-am trezit copil și-am început să alerg după fluturi de îndată ce florile au sorbit toată roua înainte de prânz eram adolescent cu roiuri de fluturi purtători de amor și ritm tahicardic în piept după prânz am devenit adult responsabil am izgonit fluturii și-am efectuat testul IQ pentru urcușul zorit pe scara ierarhică pe la chindie am ajuns ,,homo politicus” și am legiferat pentru fluturi interdicția de a-și exercita dreptul la zborul în roi pe la orele serii m-am trezit bunic preferat cu nepoții pe genunchii senectuții și cu fluturii albi roindu-mi la tâmple ce va fi la miezul de noapte pot doar intui toți fluturii vor fi negri prea negri iar vârcolacii vor mânca luna pe îndelete doamna de la Miezul Nopții în dans ritual va duce poruncă lui Charon bătrânul luntraș să treacă peste Acheron cu sufletul meu ...fi-va Tartarul ori Câmpiile Elizee locul sortit?! (ioan sabin pop)

VRERE TÂRZIE

VRERE TÂRZIE Aș vrea zile însorite Fără nori grei de furtună Și o viață, una nouă, Aș vrea vise împletite, În a dragostei cunună, Cu mărgelele de rouă. Aș vrea drum cu pantă lină Pentru dorurile grele Și la vamă cu scutire, Aș vrea nopți cu lună plină, Pe un cer brodat cu stele, Și un veac de nemurire. Da, vreau zile însorite, Da, vreau drum cu pantă lină Și un veac de nemurire. Da, vreau vise împlinite, Da, vreau nopți cu lună plină Și cu stele felurite. Vrerea mea, cea omenească, Iart-o, Doamne, de-i prea mare Și lipsită de pudoare, Dar de-o fi să se-mplinească Faci o faptă de-ndurare Și din suflet sărbătoare. (ioan sabin pop)

ÎMI FAC GRIJI

ÎMI FAC GRIJI Când ochiul plânge mai mult de-un suspin Când pasărea cade mai mult de un vis Când dorul se frânge mai mult de un chin Când zilele-s fade mai mult de-un plictis aud în gând aud rugând aud deslușit aud negreșit pe cineva care în deprimare pare să vrea la mine în suflet să stea îmi fac griji pentru liniștea mea (ioan sabin pop)

PLACEBO INFIRMAT

placebo infirmat ca să-mi pot atenua durerile iubirii am încercat să potolesc gâlceava gândului așa că am urmat un tratament cu passiflora – o plantă tropicală agățătoare cu tulpină lemnoasă și flori albăstrii – recomandată în terapiile de tip „placebo” dar mintea mea surprinzător de abilă a refuzat tratamentul fals și a galopat îmbufnată pe cărările acelorași simptome greu de suportat apoi constrâns de pretențiile unui orgoliu rănit am apelat din superstiție și disperare la statul în cap de trei ori pe zi la purtarea unei brățări norocoase și chiar a unei șosete roz în timpul somnului – la gândul că voi fi fost deocheat de cineva – dar mintea mea surprinzător de abilă nu s-a lăsat păcălită și nu a gândit pozitiv nicidecum poate boala să fie mai gravă decât o percep poate inima să se fi coalizat cu mintea ori poate trebuia mai întâi să dau foc poemelor cu dedicație pe care imprudent mi-am scrijelit numele sufletului îndelung primitor acum nu reproșez nimic acestor medicamente acum nu mai vreau decât să las durerea în pace acum înțeleg că ea este zeița aurora care deschide soarelui porțile dimineții și mie bolnavului de iubire porțile poeziei oricum placebo a fost infirmat (ioan sabin pop)

ANOTIMP VULNERABIL

ANOTIMP VULNERABIL – Ioan Sabin Pop Pentru că viața mea se sperie de alb și de iarnă, mi-am pus în suflet de-o nouă vară complice în care sunt tânăr, temerar, și îndrăgostit precum firul de iarbă îndrăgostit e de lut și de cer. Pentru că totuși e prea devreme pentru tăcere, dar prea târziu pentru a deveni adult responsabil, am născocit un joc de-a viața și moartea în care un trup răsculat înfruntă chiar decalogul. Pentru că tocmai am evitat suspinul și plânsul, ce rătăceau haotic, confuze, bulversând persoana mea atât de puțin importantă, am mai compus un poem fără iz de ambiguu. Pentru că-mi este o sete cumplită de verde, de iubirea ta păgână de dincolo de legi și tipare, de atingerea-ți fierbinte fluturată pe trupu-mi, îți voi cânta serenade cu lăutari tocmiți în Bizanț. Pentru că sunt doar o virgulă întâmplătoare în nesfârșitul și necuprinsul poem al planetei, un alchimist rătăcit între Sine și sinele său, mă voi reinventa flutur în grădina-ți cu maci. Pentru că în visu-mi te cobori surâzând grațios, alunecând pe o dulce felie de timp vertical, dinspre verdele verii spre începutu-mi din urmă, rămâm prizonier benevol al unui delir tendențios. * Pentru că albul mă sperie și e tot mai greu suportabil, am poftă s-ating și să mușc din verdele crud și palpabil. * Iată, de ce... pentru că... albul e anotimp vulnerabil. Cluj, iunie 2019

MĂ VOI PREFACE...

MĂ VOI PREFACE... Mă voi preface mut și voi lăsa doar poemele să-ți deslușească întâmplările dorului. Surd mă voi preface, până când vorbele tale se vor încărca de rodul albinelor culegătoare de polen. Mă voi preface fruct și voi astepta la margine de ani gura ta flămândă să mă fericească. Busuioc mă voi preface, să mă poți lua și pune în păr, aproape gândului tău cel împlinit. Mă voi preface inimă, să auzi tic-tacul fiecărei secunde de eternitate pierdută în van. Verb mă voi preface, să-l poți conjuga necontenit la timpul prezent și la cel viitor. Mă voi preface noapte, să mă destrami, spre înzorire, cu felinarul de sub umărul stâng. Dar, tu... iubeste-mă, nu te preface! (ioan sabin pop)

GÂND TÂRZIU

GÂND TÂRZIU Învins de multe și-adânci remușcări, plec resemat, la cel ce eram, să caut urma acelor visări pierdute, pe când împlineam, cu ochii de poet și suflet boem, rostul chemării „Carpe diem”. Nu știu dacă pe drumul cel lung, de prea multe ispite brăzdat, până la capătu-i o să ajung, nici dacă filele rupte din suflet, roțile timpului le-au spulberat. Voi, dacă vreți, puteți să-ntrebați: „Unde le cauți? De ce le mai vrei? Vrem să știm. Suntem tare mirați”. Răspunsu-i acesta, prietenii mei: „De mine mi-e dor. De-acela uitat. Azi, nu-mi mai trec pe răboj galop de simțiri în câmpuri de maci, nici vânători de năluci, cu gonaci. Azi, biciuit de regret, am ales eternitatea s-o-mpac, cât mai des”. Așadar, mă-ntorc la suflet și-i spun: „Du-mă-napoi! Tu, cel veșnic și bun, ajută-mă-n drumu-mi. Un pic, iar de-o fi să rămân ancorat în trecut, nu-i nimic.Nu-i nimic”. Prieteni, vă las două-trei remușcări, o cheie și un vis, într-un plic, o supă de nori și poemu-mi peltic. Eu, plec la drum pe aripi de dor, pe urma unor pierdute visări. (ioan sabin pop)

POEM

POEM De-aș ști că m-ai chema-ntr-o zi, să-mi iei în brațe trupul, să mi-l frângi, chiar de furtuna s-ar dezlănțui, chiar de ar fi pericol să se prăvale stânci și trupul meu firav să îl strivească, inima-mi de veghe n-ar auzi decât chemarea ta cea omenească. Oare, tu știi, în lumea ta străină, cât poate o femeie să iubească? Oare tu știi că ființa ce suspină mai poate pentru tine să zâmbească? În miez de vară îți aștept chemarea, să te iubesc năvalnic, cu patimă nebună, precum marea îmbrățișează țărmul în furtună! (ioan sabin pop)

ARUNCAREA ÎN VALURI

ARUNCAREA ÎN VALURI Eu navigam spre tine pe marea poeziei, În iulie de foc, cu vela-n vântul vieții, Mă însoțeau amorul și oda bucuriei, Topite în seninul din cerul dimineții. Consoane și vocale mă alintau pe punte, Chemându-mă în valul ce versuri înfiripă, Și-o dulce nebunie mi se zbătea sub frunte, Cătând să își ia zborul în fiecare clipă. Urcau dinspre adâncuri metafore aldine, Tălăzuind spre suflet și pletele-mi sărate Un dor ardent, sihastru, ce mă chema la tine, În lumea de poeme bătute-n nestemate. Am luat în mâini buchetul de-alegorii sprințare, În iulie de foc, cu zări diamantine, M-am aruncat în valuri, cu nicio ezitare, Și-n marea poeziei... te-am întâlnit pe tine. Robinsonând în vară, pe valul poeziei, Am deșteptat amorul... cu oda bucuriei. (ioan sabin pop)

VICTORIA ȘARPELUI

VICTORIA ȘARPELUI La început a fost Bărbatul, fără îndoială, dar Creatorul, plămădindu-l la mare repezeală, din lut prea moale, cu minte prea puțină, și-a corectat greșeala și ideea și a creat Femeia, din coasta omului dintâie, lăsându-l pe acesta să rămâie cu ea, spre a-i fi mereu stăpână, într-o grădină plină de poame și lumină. Se pare însă că Olarul, iată, n-a frământat prea bine lutul, că nici Bărbatul, nici Femeia, n-au ascultat porunca dată!... Și, de atunci, de la-nceputul în care șarpele-a grăit, spre-a ispiti nemuritorii să guste fructul cel oprit, și Eve, și Adami, spăsiți, îngenuncheați de șerpii vieții, se roagă zilnic, osteniți. (ioan sabin pop)

IERI... ACUM

IERI... ACUM (basm pentru adulți) Ieri - te-am văzut trecând spre nu știu unde erai suavă și atrăgătoare și-ndată toți fluturii grădinii mele au dispărut subit iar florile au tresărit întrebătoare dar ai trecut de noi ne-ndurătoare și florile s-au ofilit de supărare și fluturii uitat-au drumul înapoi Acum - sunt nevoit s-aștept să treci din nou și fără șovăire să-mi scoți toți fluturii din piept ca inima-mi mințită să nu mai bată a iubire (ioan sabin pop) Foto: internet

DE VOM PĂSTRA...

DE VOM PĂSTRA ÎN INIMI Când norii îndoielii pe cerul meu n-apun, Speranța mea rămâne numai în credință. Cu Dumnezeu minunile sunt cu putință, Cu El din deznădejde și frică mă adun. În viața noastră încercată de păcat Vine o vreme când trupul cade-n neființă. Cu Dumnezeu minunile sunt cu putință, Cu El putem trăi în veci cu-adevărat. Când orice întristare prea lungă ne-ar părea, Când viața cea de fapte ne pare tot mai grea, Când crucea ce ni-i dată o socotim povară; O, Doamne, mai presus de toate, s-ar putea Ca îndoielile și viața să nu doară, De vom păstra în inimi doar strălucirea Ta. (ioan sabin pop) - 6 august, 2013

SĂ BAȚI ÎNCET...

SĂ BAȚI ÎNCET... - Ioan Sabin Pop Sa bați încet la ușă, dac-o mai fi să vii, Sufletu-mi trist să nu te-audă, că-i păcat; El mai visează încă și compune poezii, Chiar de s-a resemnat atunci când ai plecat. Intră și taci, să nu-i deștepți vreo amintire, Prin semne doar să-mi spui ce cauți pe la noi Și să-ți ascunzi tristețea mută din privire, Să nu ne copleșească grija pe-amândoi. De vei vedea portretul tău pe-o etajeră, Înconjurat de cărți, privindu-ne cuminte, Să știi că-i doar o amintire pasageră Din vremea unor sentimente sfinte. De încerca-vei însă în suflet să rămâi, Am să-l întreb duios, precum e datul firii, De vrea să se întoarcă la dragostea dintâi, De poate înțelege lacrima iubirii. Să bați încet la ușă, dac-o mai fi să vii, Cu inima să bați, la ora regăsirii; Redeșteptatul suflet să poată străluci Și răspândi iertarea, în numele iubirii. Să bați încet, că vechea ușă-i cu simțire... Și când te-ntorci la noi, s-o faci doar din iubire! Bistrița - Cluj, august, 2019

RUGĂCIUNE

RUGĂCIUNE - Ioan Sabin Pop Preasfântă Născătoare în veci prealăudată, Când sufletul ne doare și viața-i zbuciumată, Când nerv, și os, și sânge, se tânguie în noi, Când inima se frânge și geme sub nevoi, Când toate-s asuprite de multele păcate, Când drumuri rostuite se-opresc la jumătate, Când dorul ostenește sporind dezamăgirea, Când floarea se-ofilește trădându-și înflorirea, Când dragostea se curmă în loc să se-mplinească, Când visul cel din urmă e patria cerească, Când îngerii ne lasă și nu ne pot păzi, Când boala ne apasă și nu știm a muri: Tu, Vrednică Stăpână, îndură-te spre noi Și-ajută-ne degrabă la griji și la nevoi, Cu har ne însoțește, ca Mamă a Iubirii, Când moartea ne găsește la isprăvitul firii, Așa cum altădată la vremuri de răscruce Erai cu Fiul Tău - Cel răstignit pe cruce, De chiar poporul Său! Slăvită fii Fecioară și-n faptă și în gând! Slăvită fii Fecioară și-n cer și pe pământ!

DESPRE CĂRȚI

DESPRE CĂRȚI Motto: - ,,Cărţile mele, eu sunt.” – Anatole France * Pentru mine cărțile au fost întotdeuna atele transparente trainice care mi-au sprijinit sufletul în momentele de restriște ori suferință fizică, un leac primit de la poeții și scriitorii pe care i-am ”sorbit” în decursul existenței mele. * Cartea: este biruința rostirii asupra gândului, dăltuită în carnea filei albe. * Cartea: este un permis de liberă trecere spre sfera sufletului și a imaginației în care scrie că poți călători în lumea visului, dar și în visul lumii, că poți să iubești și să fii iubit, fără nici un tribut plătit vieții, altul decât consolarea. * Cartea: acel loc intim din inima noastră înconjurat de ziduri înalte, inaccesibile oricărui cățărător indiscret, unde ne refugiem adesea când lumea exterioară devine un loc banal, nefrecventabil, chiar primejdios. * Oamenii se împart în două categorii: unii care citesc multe cărți și nu se plictisesc, alții care se plictisesc dacă citesc o carte, de teamă să nu-și încarce inutil memoria, câtă vreme există carduri cu memorie mai mare și hard-disk-uri performante la laptop-uri și telefoane celulare. (ioan sabin pop)

TOTUL...

TOTUL... Totul începe cu o privire - tăinuitoare de doruri și vise de iubire, o cardiografie intuitivă care încearcă în limite-admisibile să afle rapid dacă jumătățile posibile ar putea fi lesne compatibile! Totul sfârșește cu o privire - înscrisă-n retina clipitei, ce se pierde apoi precum o urmă de pași pe nisipul ispitei luată de val ucigaș și dusă tacit departe în larg acolo unde visele mor la catarg! Totul se numește... Hazard. (ioan sabin pop)

ÎNTREBARE RETORICĂ

ÎNTREBARE RETORICĂ Unde să fug pierdut de tine, oare? Cerul s-a-nchis și nu mă mai primește, Prea mult am fost în lumea-nșelătoare A visului, și el acum mă pedepsește. Am vrut să îți aduc la sufletu-ți durut O inimă ce bate tinerește, Să-ți fie loc de casă, hrană, așternut, Să-ți fie rob supus ce te iubește. N-ai primit-o, te-ai supus docilă fricii! De-amar nici Luna nu mai strălucește, Și-a izgonit din preajmă licuricii Și nici Iubirea nu mă mai iubește. Mă voi gândi la tine, uneori, în treacăt, Când ciutele vor da de colțul ierbii, Apoi, tăcut, pe inimă voi pune lacăt Și mă voi pierde prin păduri, cu cerbii. * Unde să fug, pierdut de tine, oare, Când eu cu mine, ne temem și ne doare!? (ioan sabin pop)