GÂND TÂRZIU

GÂND TÂRZIU Învins de multe și-adânci remușcări, plec resemat, la cel ce eram, să caut urma acelor visări pierdute, pe când împlineam, cu ochii de poet și suflet boem, rostul chemării „Carpe diem”. Nu știu dacă pe drumul cel lung, de prea multe ispite brăzdat, până la capătu-i o să ajung, nici dacă filele rupte din suflet, roțile timpului le-au spulberat. Voi, dacă vreți, puteți să-ntrebați: „Unde le cauți? De ce le mai vrei? Vrem să știm. Suntem tare mirați”. Răspunsu-i acesta, prietenii mei: „De mine mi-e dor. De-acela uitat. Azi, nu-mi mai trec pe răboj galop de simțiri în câmpuri de maci, nici vânători de năluci, cu gonaci. Azi, biciuit de regret, am ales eternitatea s-o-mpac, cât mai des”. Așadar, mă-ntorc la suflet și-i spun: „Du-mă-napoi! Tu, cel veșnic și bun, ajută-mă-n drumu-mi. Un pic, iar de-o fi să rămân ancorat în trecut, nu-i nimic.Nu-i nimic”. Prieteni, vă las două-trei remușcări, o cheie și un vis, într-un plic, o supă de nori și poemu-mi peltic. Eu, plec la drum pe aripi de dor, pe urma unor pierdute visări. (ioan sabin pop)