SFIDAREA NEANTULUI

SFIDAREA NEANTULUI – Ioan Sabin Pop Pereții neantului în continuu balans au renunțat la uși și ferestre, potrivnici să fie intrării unor poeme boeme ce îndrăznesc să invite stele la dans. „N-am să mai scriu poeme, oricum neantul nu poartă de grijă fericirii mele ascunsă în vers, nici măcar unor licorni ezoterici pedepsiți la uitare de amurguri amare, ci numai și numai aștrilor sferici.” – adesea mi-am zis. Nu, nu vreau să fiu, vă spun neezitant, jgheab la acoperiș de neant, ori străjer la pereți în continuu balans, ce refuză unor poeme și stele să intre grațios pe ringul de dans. Poate totuși mă răzgăndesc și voi mai scrie poeme, pe-alocuri serioase, pe-alocuri boeme, pentru că încă iubesc și oameni și pietre și mulțime de flori și noapte și ziuă și cergi de ninsori. Fericirea-ntre ziduri n-o-nchid, pot singur de grijă să-i port, de aceea neantule crud te desfid și-ți strig cu glas răsunător, precum se cuvine: Neantule, sunt doar un biet călător, dar mult, mult mai bogat decât tine!