NU ȘTIU DE ȘTII...

NU ȘTIU DE ȘTII... – Ioan Sabin Pop Nu știu de știi, dar știu însă că-mi ești Rostogolitul bulgăre de soare, Îngăduit de Sferele Cerești, Să-mi facă viața prilej de sărbătoare. Nu știu de știi, dar știu însă că-mi ești Izvorul de argint cu apă vie, Îngăduit de Sferele Cerești, Să-mi stingă setea zidită-n poezie. Nu știu de știi, dar știu însă că-mi ești Un cer senin de flori înmiresmate, Îngăduit de Sferele Cerești, Să-mi cearnă ploi de maci și voluptate. Nu știu de știi, dar știu însă că-mi ești Ancoră la vremuri de furtună, Îngăduită de Sferele Cerești, Să-mi fie semn divin de vreme bună. Nu știu de știi, dar știu însă că-mi ești Anotimp de drag rodind a bine, Îngăduit de Sferele Cerești Să-mi scrie-n suflet cu litere aldine. Mai vreau să știi că îmi ești respirare, Stăpână peste vis și peste gând, Destin sortit de pâine și de sare Și rostul cel mai `nalt al vieții-mi pe pământ. Nu știu de știi, dar știu însă că-mi EȘTI!