POEM

POEM De-aș ști că m-ai chema-ntr-o zi, să-mi iei în brațe trupul, să mi-l frângi, chiar de furtuna s-ar dezlănțui, chiar de ar fi pericol să se prăvale stânci și trupul meu firav să îl strivească, inima-mi de veghe n-ar auzi decât chemarea ta cea omenească. Oare, tu știi, în lumea ta străină, cât poate o femeie să iubească? Oare tu știi că ființa ce suspină mai poate pentru tine să zâmbească? În miez de vară îți aștept chemarea, să te iubesc năvalnic, cu patimă nebună, precum marea îmbrățișează țărmul în furtună! (ioan sabin pop)